Statutul juridic, rolul şi atribuţiile Secretarului General al Instituţiei Prefectului.

Relaţia sistem informaţional – decizie – programare

în managementul aparatului de specialitate al Instituţiei Prefectului.

         Reforma administraţiei publice se înscrie în acţiunea Guvernului României pentru promovarea unei societăţi moderne, deservită de o administraţie apropiată de cetăţeni şi capabilă să îndeplinească serviciile care i-au fost conferite prin norme de drept, la nivelul standardelor europene.

         Accelerarea reformei în administraţia publică şi exigenţele impuse de integrarea României în Uniunea Europeană aduc în prim plan necesitatea managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, al administraţiei publice locale în general.

         Pornind de la aceste premise, încercăm prin prezenta lucrare să schiţăm câteva idei, considerând că astfel putem contribui la efortul general de implementare a managementului modern şi în administraţia publică locală, respectiv la nivelul Instituţiei Prefectului, reprezentativă în sistemul administraţiei româneşti actuale.

         Cu alte cuvinte, ne propunem a schiţa statutul, rolul, atribuţiile şi calităţile secretarului general al Instituţiei Prefectului, în conformitate cu prevederile legale existente în acest moment şi din experienţa dobândită în funcţia îndeplinită într-o perioadă de peste 4 ani în acest domeniu.

         Potrivit Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, autonomia locală este administrativă şi financiară şi se exercită în condiţiile legii.

         Potrivit Legii nr. 340/2004, în vederea asigurării respectării prevederilor legale de către autorităţile publice locale autonome, Guvernul numeşte câte un prefect în fiecare judeţ, la propunerea Ministerului Administraţiei şi Internelor. În calitate de reprezentant al guvernului, prefectul asigură respectarea Constituţiei, aplicarea legilor, ordonanţelor şi hotărârilor a celorlalte acte normative şi verifică legalitatea actelor administrative adoptate sau emise de autorităţile administraţiei publice locale şi judeţene.

         Desigur, prefectului îi revin şi alte atribuţii prevăzute de Legea nr. 340/2004 şi alte acte normative.

         Esenţial este însă a releva că atribuţiile secretarului general  derivă din cele ale prefectului, acesta din urmă având rolul de a duce la îndeplinire ordinele prefectului pe de o parte, dar şi a veghea ca aceste ordine să fie şi ele în conformitate cu legea. Secretarul general  asigură totodată conducerea operativă a aparatului de specialitate al Instituţiei Prefectului, îndeplinind în acelaşi timp şi funcţia de secretar în alte două importante organisme create pe lângă Instituţia Prefectului: Comisia Consultativă şi Comisia judeţeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor. Un rol important revine secretarului general şi în organizarea alegerilor locale, parlamentare şi prezidenţiale.

         După cum se observă, funcţia de secretar general al Instituţiei Prefectului are un caracter deosebit de complex, fapt ce necesită ocupantului acestei funcţii o mare experienţă, pregătire de specialitate juridică sau administrativă, cunoştinţe serioase de management şi mai ales aptitudini personale, care să-l poată îndreptăţi a asigura continuitatea actului de administraţie, indiferent de modificarea spectrului politic rezultat în urma alegerilor, indiferent de orientarea politică a guvernului sau a prefectului.

I. Statutul juridic, rolul şi atribuţiile secretarului general al Instituţiei Prefectului.

         În conformitate cu prevederile art. 37 din Legea nr. 340/2004 şi alin.1 al art. 7 din H.G. nr. 1844/2004, aparatul de specialitate al prefectului este subordonat acestuia şi are un secretar general, care asigură conducerea operativă.

         În conformitate cu prevederile art. 38 din Legea nr. 340/2004 şi art. 11 lit. ”f” din Legea nr. 188/1999, republicată, secretarul general al Instituţiei Prefectului face parte din categoria înalţilor funcţionari publici.

         Secretarul general are un regim aparte în ceea ce priveşte procedura de angajare pe post, numirea şi eliberarea din funcţie.

         În afară de condiţiile generale de ocupare a funcţiei publice, secretarul general trebuie să aibă studii superioare de lungă durată, de regulă juridice sau administrative, să fi absolvit programe de formare specializată şi perfecţionare în administraţia publică sau în alte domenii specifice de activitate, organizate, după caz, de Institutul Naţional de Administraţie sau de alte instituţii specializate, organizate în ţară sau în străinătate.

         De asemenea trebuie să aibă cel puţin 7 ani vechime în specialitatea funcţiei publice respective.

        Potrivit alin. 2 şi 3 ale art. 38 din Legea nr. 340/2004, concursul sau examenul pentru ocuparea funcţiei de secretar general este organizat de către Ministerul Administraţiei şi Internelor, la solicitarea prefectului, iar numirea şi eliberarea din funcţie se fac de către acelaşi minister.

         În conformitate cu prevederile art. 98, alin.3 din Legea nr. 161/2003, secretarul general în calitate de înalt funcţionar public, nu poate fi membru al unui partid politic, sub sancţiunea destituirii din funcţia publică.

         Din conţinutul art. 17 alin.2 din Legea nr. 188/1999, republicată, rezultă că pentru numirea în funcţiile publice din categoria înalţilor funcţionari publici se constituie o comisie de concurs formată din cinci personalităţi, recunoscute ca specialişti în administraţia publică, numite prin decizie a primului ministru, la propunerea Ministrului Administraţiei şi Internelor.

         Sancţiunile disciplinare pentru înalţii funcţionari publici – secretari generali de prefectură – se aplică prin Ordin al ministrului la propunerea Comisiei de disciplină compusă din 7 înalţi funcţionari publici  ( a se vedea prevederile art. 66 alin.3 şi 67 alin.5 din Legea nr. 188/1999 cu modificările şi completările ulterioare).

         Organigrama internă a Instituţiei Prefectului aprobată prin Ordin al Prefectului în temeiul HG nr. 1844/2004 reflectă că secretarul general are în subordine operativă întregul aparat de specialitate al instituţiei, cu excepţia cabinetului prefectului.

         În conformitate cu prevederile art. 7 alin.2 din HG nr. 1844/2004, secretarul general al Instituţiei Prefectului are următoarele atribuţii  principale:

         a) conduce şi răspunde de activitatea operativă a aparatului  de specialitate, cu excepţia cancelariei prefectului;

         b) coordonează activitatea de verificare a legalităţii actelor administrative adoptate sau emise de consiliul judeţean, de consiliul local sau de primar, de realizare de către compartimentul de specialitate a procedurii prevăzute de dispoziţiile art. 26 alin.(2) din Legea nr. 340/2004 privind instituţia prefectului, cu privire la actele considerate nelegale şi de sesizare, în termenele legale, a instanţelor de contencios administrativ;

         c) elaborează proiectul regulamentului de organizare şi funcţionare a aparatului de specialitate, pe care îl supune spre aprobare prefectului;

         d) asigură elaborarea proiectului de ordin al prefectului pentru numirea sau eliberarea din funcţie a secretarilor unităţilor administrativ-teritoriale, precum şi pentru sancţionarea disciplinară a acestora pentru abaterile săvârşite, cu excepţia secretarului judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti;

         e) asigură elaborarea şi transmiterea ordinelor prefectului privind înfiinţarea şi organizarea oficiilor prefecturale către Ministerul Administraţiei şi Internelor;

         f) contrasemnează ordinele cu caracter normativ emise de către prefect şi asigură transmiterea acestora către Ministerul Administraţiei şi Internelor, precum şi publicarea în monitorul oficial al judeţului ori al municipiului Bucureşti, după caz;

         g) asigură transmiterea către persoanele interesate a ordinelor prefectului cu caracter individual;

         h) primeşte, distribuie corespondenţa şi urmăreşte rezolvarea acesteia în termenul legal;

         i) prezintă prefectului studii şi rapoarte cu privire la aplicarea actelor normative în vigoare;

       j) îndrumă şi verifică modul de îndeplinire de către secretarii unităţilor administrativ-teritoriale, cu excepţia secretarului judeţului, respectiv al municipiului Bucureşti, a atribuţiilor stabilite prin lege şi face propuneri prefectului privind sancţionarea acestora;

          k) gestionează şi urmăreşte îndeplinirea măsurilor dispuse de prefect cu privire la realizarea sarcinilor rezultate din actele normative în vigoare;

         l) asigură, prin compartimentul de specialitate, relaţia cu mass-media şi aplicarea prevederilor legale privind liberul acces la informaţiile de interes public;

         m) stabileşte şi urmăreşte realizarea fluxului de informare-documentare în domeniile de activitate specifice instituţiei prefectului;

         n) prezintă prefectului propuneri cu privire la organizarea şi desfăşurarea circuitului legal al lucrărilor, informarea documentară, primirea şi soluţionarea petiţiilor, precum şi la arhivarea documentelor;

        o) întocmeşte proiectul de regulament de organizare şi funcţionare a comisiei judeţene consultative, cu respectarea prevederilor regulamentului-cadru;

         p) supraveghează realizarea lucrărilor de secretariat pentru comisia judeţeană consultativă;

        r) acordă consultanţă autorităţilor administraţiei publice locale privind proiectele acordurilor de colaborare, cooperare, asociere, înfrăţire şi aderare, iniţiate de către acestea;

        s) verifică şi aplică apostila pe actele oficiale administrative întocmite pe teritoriul României şi care urmează să producă efecte juridice pe teritoriul unui stat semnatar al Convenţiei de la Haga;

         ş) aprobă eliberarea de extrase sau copii de pe acte din arhiva Instituţiei Prefectului, cu excepţia celor care conţin informaţii clasificate ca secrete de stat sau de serviciu;

         t) îndeplineşte atribuţii de funcţionar de securitate conform HG nr. 585/2002 şi Legii nr. 182/2002.

Secretarul general îndeplineşte şi alte atribuţii prevăzute de lege sau sarcini date de către Ministerul Administraţiei şi Internelor ori de către prefect.

         Este de observat că secretarul general este subordonat direct prefectului, cu subprefectul având doar relaţii de colaborare.

         Secretarul general al Instituţiei Prefectului semnează de regulă două categorii de acte:

         1. Acte administrative (alături de prefect):

           - Hotărârile şi deciziile comisiei judeţene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor;

           - Titlurile de proprietate emise de Comisia judeţeană de stabilire a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

         2. Vize de legalitate pe acte administrative de autoritate.

           - contrasemnează ordinele cu caracter normativ emise de  prefect;

           - hotărârile Comisiei consultative;

         3. Acte de administraţie curentă:

         - referate privind propuneri de suspendare din funcţie a primarilor şi de eliberare din funcţie a secretarilor comunelor, municipiilor, oraşelor;

           - sesizări către parchet şi poliţie;

           - graficul de convocare a consiliilor locale în şedinţe de constituire ca urmare a alegerilor locale;

           - răspunsuri la sesizări şi petiţii;

           - rezoluţii pe corespondenţa Instituţiei Prefectului;

           - diverse alte documente.

         4. Acte de procedură în faţa instanţei:

           - acţiuni în justiţie, întâmpinări, răspunsuri, puncte de vedere;

           - apeluri, recursuri şi  alte căi extraordinare de atac;

           - plângeri penale;

          - procedură prealabilă cu privire la actele administrative de autoritate ale autorităţilor publice locale apreciate ca nelegale, în condiţiile prevăzute de lege.

II. Managementul aparatului propriu al Instituţiei Prefectului

         1. Sistemul informaţional

         După cum se observă problematica reieşită din rolul şi atribuţiile funcţiei de secretar general conduc la ideea că, realizarea obiectivelor Instituţiei Prefectului presupune o concepţie clară, spirit de previziune, capacitate organizatorică şi competenţă.

         Managementul aparatului propriu al acestei instituţii, pentru a da rezultate, trebuie să se bazeze pe o metodică adecvată, pe o bună cunoaştere a problematicii judeţului în plan administrativ şi nu numai, posedând un sistem informaţional bine pus la punct, cu ajutorul căruia deciziile să fie concretizate în planuri de măsuri eficiente, a căror realizare să constituie o preocupare permanentă a secretarului general.

         În activitatea de management, „materia primă” cu care lucrează managerul este informaţia. Informaţiile, la fel ca şi materia primă se depozitează pentru a fi preluate şi prelucrate.

         Sub aspectul conţinutului, o informaţie reprezintă o noutate, o ştire, un eveniment. Informaţiile alcătuiesc un sistem. Sistemul informaţional cuprinde ansamblul de elemente de informare materializate sau nematerializate precum şi prelucrarea datelor necesare pentru funcţia de conducere a unei instituţii.

         Având în vedere aceste considerente de ordin general privind informaţia, se pune întrebarea care ar fi elementele sistemului informaţional al Instituţiei Prefectului?

        Înainte de a încerca să distingem care sunt elementele sistemului informaţional al Instituţiei Prefectului, trebuie să avem în vedere că orice sistem informaţional este alcătuit dintr-un sistem de comunicaţii şi un sistem de prelucrare a datelor.

         La Instituţia Prefectului, sistemul de comunicaţii lucrează pe mai multe canale de informare :

        - informaţii transmise pe cale orală (şedinţe de lucru, discuţii cu primarii, secretarii, cetăţeni la audienţe, convorbiri telefonice, instruiri, luări de cuvânt ale participanţilor, etc.).

         Bineînţeles, informaţiile obţinute pe această cale, de cele mai multe ori, sunt consemnate în scris, notiţele respective fiind de mare folos în procesul de prelucrare a datelor şi în analiza situaţiilor.

         - informaţii scrise şi din evidenţa computerului:

         Acestea sunt cele parvenite mai ales prin corespondenţă externă sau din interiorul prefecturii (rapoarte, informări, scrisori ale petenţilor, situaţii statistice, note de constatare, răspunsuri la chestionare, alte date din evidenţa computerului) sau din  afară (circulare, dări de seamă, rapoarte, adrese, direcţionări privind programul de guvernare, legislaţia curentă, etc.).

         Informaţiile scrise prezintă avantajul că sunt mai stabile în timp, se pretează mai bine la stocare şi oferă largi posibilităţi de prelucrare.

         - în fine, informaţiile ce parvin prin intermediul mass-media nu pot fi de neglijat. Jurnalele de actualităţi TV şi radio, articolele şi ştirile din presa scrisă, reprezintă surse de informare preţioase.

         Cealaltă componentă a sistemului informaţional, sistemul de prelucrare a datelor, este de o mare importanţă.

Pentru ca informaţiile culese să devină utile, acestea trebuie prelucrate şi ordonate corespunzător. În primul rând, informaţiile trebuie selectate pe domenii de interes. În al doilea rând, este bine să se facă distincţia între informaţiile operative, curente şi cele care au valoare documentară şi merită  înmagazinate, stocate.

         Stocarea informaţiilor având loc pe domenii de activitate, sarcina ordonării şi prelucrării revine şefilor de compartimente din cadrul prefecturii.

         Astfel, Compartimentul fond funciar şi relaţii cu publicul va stoca în propriul computer, informaţii privind natura petiţiilor, stabilind cauzele nemulţumirilor cetăţenilor în aplicarea legii fondului funciar, a altor probleme.

         La Direcţia contencios-administrativ se vor stoca informaţiile privind natura hotărârilor consiliilor locale, cauzele care conduc la adoptarea de hotărâri cu încălcarea legii etc.

         Procesul prelucrării informaţiilor la nivelul Instituţiei Prefectului nu este prea uşor, având în vedere că persoana care ocupă postul de secretar general este pusă în situaţia de a analiza date în diferite domenii de activitate, pentru care nu poate fi întotdeauna competentă. De aceea, prelucrarea datelor trebuie să cadă în sarcina specialiştilor din subordine, secretarului general revenindu-i sarcina de a utiliza informaţiile gata prelucrate în cea mai mare parte, în felul acesta, scurtându-se timpul necesar pentru investigaţia respectivă.

         După cum se observă, conducerea unei instituţii este imposibilă fără asigurarea unui sistem informaţional de cea mai bună calitate, care să conducă la o interpretare corespunzătoare a datelor, interpretare ce declanşează de fapt procesul luării deciziilor.

         În cadrul procesului managerial, este foarte important să ştii să-ţi culegi informaţiile, pentru a reuşi să distingi esenţialul la timp.

         Informaţiile inutile, false, te pot conduce pe o pistă greşită. În acest fel, deciziile luate pe baza acestora vor fi eronate, iar rezultatele total nesatisfăcătoare.

         De mare folos în managementul aparatului propriu al Instituţiei prefectului este aşa-zisul „tablou de bord”, un instrument de sinteză care permite managerului să urmărească într-un timp scurt desfăşurarea activităţilor esenţiale pe care le conduce, să poată lua decizii prompte, să întrevadă evenimentele în perspectivă cu un grad sporit de exactitate.

         De fapt, tabloul de bord la nivelul prefecturii este o agendă de lucru sistematizată în care informaţiile principale la un moment dat sunt grupate la un loc. Informaţiile care sunt conţinute în tabloul de bord trebuie să aibă un grad sporit de prelucrare, permiţând o parcurgere rapidă a lor.

         De un real folos este computerul personal sau de birou, care poate fi utilizat ca un veritabil tablou de bord.

         În acest tablou de bord, secretarul general trebuie să evidenţieze problematica principală a judeţului din punct de vedere al administraţiei publice locale:

         - calitatea profesională a consilierilor, primarilor, gradul de competenţă profesională, conştiinciozitate şi onestitate al secretarilor consiliilor locale;

         - periodicitatea instruirilor, a controalelor efectuate în teritoriu;

        - comunele – problemă, cauze – efecte, aplicarea greoaie a Legilor fondului funciar, litigii, priorităţi în soluţionare etc.;

         - problematica aplicării unor legi sau ale unor ordine ale prefectului cu caracter normativ sau individual, etc.

       În orice caz, pentru a fi într-adevăr un instrument eficace în munca de conducere (indiferent de forma de prezentare şi concepere) tabloul de bord trebuie să ofere o imagine cât mai cuprinzătoare a problematicii din judeţ, să conţină informaţii prelucrate la un nivel superior, sintetic şi într-un cuvânt să fie în aşa fel întocmit, încât prin forma sa de prezentare să uşureze munca managerului.

         În plus, trebuie să fie completat la zi cu informaţiile necesare.

         2. Decizia, moment esenţial al procesului managerial

         În cadrul relaţiei sistem informaţional – decizie – programare, decizia reprezintă momentul de mare responsbilitate al procesului managerial, pentru că ea determină trecerea de la gândire la acţiune.

         De fapt, procesul managerial este o înlănţuire de decizii programate şi neprogramate, în care rolul hotărâtor îl deţin deciziile neprogramate sau strategice, pentru că acestea din urmă reprezintă actul creator, original al managerului.

         Conform teoriei generale se cunosc următoarele etape principale în procesul de luare a deciziei:

         - fixarea obiectivelor de realizat;

         - culegerea şi prelucrarea informaţiilor;

         - analiza situaţiei;

         - construirea variantelor deciziei;

         - alegerea variantei optime, formularea deciziei;

         - aplicarea deciziei, urmărirea şi controlul aplicării ei.

         Şi în cadrul Instituţiei Prefectului aceste etape pot fi utilizate şi parcurse de către secretarul general, în calitate de manager.

         Procesul de luare a deciziei, de cele mai multe ori, nu se face exact aşa „ ca la carte”, cu respectarea exactă a tuturor etapelor enunţate mai sus. Se întâmplă uneori că nici nu avem timp să gândim foarte mult, fiind presaţi de probleme, deciziile fiind luate din mers.

         O metodă eficace  de luare a deciziei este cea prin cooperare. Luarea deciziilor prin cooperare crează condiţii de dezvoltare a spiritului de echipă, de creşterea responsabilităţii personale. Caracterul deliberativ al luării deciziilor în colectiv presupune însă o intervenţie concretă din partea secretarului general, care să vină cu propuneri concrete şi cu clarificări în planul legalităţii şi oportunităţii deciziei luate care să determine pe ceilalţi să accepte discutarea chestiunilor.

         Luarea deciziilor în colectiv are avantajul utilizării cunoştinţelor şi experienţei mai multor persoane în scopul elaborării unei decizii complete.

         Aceasta nu înseamnă o difuzare a autorităţii managerului, care îşi păstrează rolul de organizator principal al procesului decizional.

         3. Programarea, etapă importantă în procesul de conducere.

         Programarea sau planificarea, ca verigi importante în procesul de conducere reprezintă de fapt concretizarea deciziei. Ea permite determinarea direcţiilor de evoluţie viitoare, planificarea acţiunilor, stabilirea resurselor umane, financiare şi materiale precum şi a responsabilităţilor în vederea realizării obiectivelor deciziei.

         Prin programare posibilităţile se transformă în realităţi. Planul reprezintă actul prin care se materializează opţiunea managerului, impunând stabilirea şi localizarea unor obiective cuantificabile şi termene în interiorul cărora ar trebui realizate.

Planificarea reprezintă munca organizatorică pentru îndeplinirea deciziilor. În clipa în care se înregistrează abateri de la conţinutul deciziei se analizează situaţia, se iau alte decizii, deci relaţia sistem informaţional – decizie – planificare este o conexiune dialectică de tipul unui cerc.

         Cu alte cuvinte, procesul managerial este un proces neîntrerupt în care sistemul informaţional, decizia şi planificarea constituie verigile aceluiaşi lanţ.

         Pe baza informaţiei despre îndeplinirea sau neîndeplinirea obiectivelor se stabilesc sarcini noi, un nou scop şi procesul se reia.

         Procesul managerial s-ar putea reprezenta grafic astfel:

III. Stilul de muncă, aptitudinile necesare secretarului general al Instituţiei Prefectului

         Astăzi, dificultăţile sunt din ce în ce mai însemnate pentru manageri datorită faptului că aceştia trebuie să rezolve tot mai multe situaţii noi în majoritatea cazurilor neprevăzute, impunându-li-se să conducă în aşa fel instituţia, încât să se poată adapta cu uşurinţă la orice schimbare.

         Şi în cazul nostru al secretarilor generali  ai Instituţiei Prefectului, neprevăzutul şi incertitudinea sunt la ordinea zilei.

         Luând în discuţie profilul managerului definit la modul ideal în lucrările de specialitate, având în vedere caracterul care se doreşte pragmatic al lucrării de faţă, vom încerca să schiţăm câteva trăsături ale secretarului general al Instituţiei Prefectului aşa cum ni le imaginăm, fără a avea pretenţia că prin aceasta ne definim propria persoană.

         Profilul oricărui manager este conturat printr-o serie de capacităţi şi calităţi personale, pe care le vom prezenta în paralel.

         Toate aceste trăsături sunt izvoarele autorităţii autentice, care, la un loc, definesc personalitatea managerului. Nu este suficient să te bucuri de autoritatea oficială care este rezultatul deciziei de numire şi care îţi asigură poziţia ierarhică faţă de subordonaţi. Autoritatea autentică se câştigă prin prestigiul în faţa subordonaţilor datorat exemplului personal, competenţei, capacităţii de a lua decizii optime şi a obţine succese în activitate, spiritului de dreptate şi imparţialitate.

IV. Concluzii

         După cum am arătat în prima parte a studiului de faţă, acesta reprezintă o modestă încercare de a aborda problematica de bază a relaţiei sistem informaţional decizie, programare şi a stilului de muncă al secretarului general al Instituţiei Prefectului în calitate de manager în administraţia publică locală.

         Având în vedere investigaţia făcută, bazându-ne pe informaţiile teoretice din literatura de specialitate în domeniul managementului pe care le-am consultat, cât şi pe propria practică şi experienţă, putem concluziona următoarele:

         Relaţia sistem informaţional – decizie – programare în actul managerial este dialectică. Nu se poate concepe proces de conducere fără existenţa acestor elemente aflate în conexiune directă.

         Dintre toate etapele procesului managerial, momentul esenţial îl reprezintă luarea deciziei, care transformă gândirea în acţiune.

         Decizia în sine nu are valoare fără o programare  a realizării conţinutului ei, fără controlul aplicării acesteia şi luarea măsurilor necesare în acest sens.

         Procesul de conducere al unei instituţii este direct influenţat de stilul de muncă al managerului, de eficienţa acestuia, de calităţile şi capacităţile sale de conducător.

         Se impune din partea noastră a managerilor, un efort însemnat de perfecţionare pentru a putea face faţă în cele mai bune condiţii, schimbărilor impuse de implementarea reformei în administraţia publică locală.

         Tratând sumar subiectul lucrării de faţă, realizând un demers mai mult teoretic, nu am făcut altceva decât să propunem o dezbatere asupra complexelor probleme pe care le ridică tema în discuţie, considerând că lista formelor şi metodelor ce se pot aplica în managementul aparatului propriu al Instituţiei Prefectului ca instituţie publică, rămâne deschisă.

jr. Mihai Elvădeanu

Subprefect

al Instituţiei Prefectului Judeţului Botoşani